sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Îmi fac timp să zâmbesc.


Am blog nou, am o viaţă frumoasă şi am nişte prieteni foarte buni - aş zice că nu mai am nevoie de altceva.
Dar, acum că stau şi mă gândesc, am uitat să zâmbesc. Cu toate pregătirile pentru şcoală şi concursuri, uit să îmi fac timp şi să zâmbesc.
EL mă face mereu să surâd, mă face să îmi ardă obrajii şi să simt un nod în gât, care mă opreşte să mai respir. Dar unde e zâmbetul meu de altădată?
De ce trebuie să învăţ să trăiesc cum vor alţii?
De ce mi se ia, de cele mai multe ori, dreptul de a visa cu ochii deschişi? De ce "maturizarea" trebuie să fie atât de dură?
De ce nu putem defini acest cuvânt altfel? De ce se înfioară toţi când vorbesc despre "maturizare"?
De ce trebuie să uiţi să trăieşti atunci când eşti adult? De ce nu poţi pur şi simplu să te bucuri în continuare de viaţă?
Gata.
De mâine îmi fac timp să zâmbesc.

1 comentarii:

capsuna. spunea...

"Zambetul dureaza doar o clipa,dar amintirea lui,o viata intreaga."
Asa ca..da,zambeste,viseaza,crezi,spera,razi,danseaza in ploaie,citeste,discuta..fa tot ceea ce-ti incanta sufletul.Pentru ca fara stralucirea adusa de lucrurile mici pe care la facem,viata ar fi doar un intuneric dens.
:)

Trimiteți un comentariu