sâmbătă, 23 ianuarie 2010

A fi sau a nu fi...


...un prieten adevărat. Simt nevoia să o spun. Urăsc prietenii falşi. Nu am nevoie de ei, am o grămadă. Dacă aş primi câte un bănuţ pentru fiecare prieten fals, cred că aş deveni bogată.

Prea multe sunt prietenele care spun "vaai,cât de bună prietenă eşti" ca mai apoi să ştiu că ele o spun doar pentru interese personale.

De aceea prefer să nu am legături cu persoanele de prin Bucureşti, unde sunt 70% numai piţipoance şi cocalari. Pentru că ştiu cât de false sunt unele persoane şi pentru că ştiu cât de mult doare cât afli că cineva te-a folosit. În privinţa asta, am un al şaselea simţ foarte dezvoltat.

În schimb, am prietene adevărate răspândite în colţurile ţărişoarei, cum ar fi: Turda, Botoşani, Călăraşi, Brăila, ş.a.m.d.
Pe de altă parte, sunt prietenă foarte bună cu... băieţii. Da, pentru că avem multe în comun (mai puţin fotbalul şi chestii de-astea mai masculine), cum ar fi: muzica (şi eu, şi gaşca mea veselă iubim rock-ul şi în special metal-ul), ne place să râdem şi ne distrăm unii pe seama altora. Cred că sunt prietenă cu cel puţin 6 băieţi de la mine din clasă.
Şi prefer să rămân aşa. Nu mă voi schimba niciodată ca să fiu plăcută de nişte fiinţe false.

Îmi fac timp să zâmbesc.


Am blog nou, am o viaţă frumoasă şi am nişte prieteni foarte buni - aş zice că nu mai am nevoie de altceva.
Dar, acum că stau şi mă gândesc, am uitat să zâmbesc. Cu toate pregătirile pentru şcoală şi concursuri, uit să îmi fac timp şi să zâmbesc.
EL mă face mereu să surâd, mă face să îmi ardă obrajii şi să simt un nod în gât, care mă opreşte să mai respir. Dar unde e zâmbetul meu de altădată?
De ce trebuie să învăţ să trăiesc cum vor alţii?
De ce mi se ia, de cele mai multe ori, dreptul de a visa cu ochii deschişi? De ce "maturizarea" trebuie să fie atât de dură?
De ce nu putem defini acest cuvânt altfel? De ce se înfioară toţi când vorbesc despre "maturizare"?
De ce trebuie să uiţi să trăieşti atunci când eşti adult? De ce nu poţi pur şi simplu să te bucuri în continuare de viaţă?
Gata.
De mâine îmi fac timp să zâmbesc.