Trăim în România, normal.

Nene. cum e posibil ca, într-o ţară cum e România - avem dreptul şi mândria să ne numim europeni civilizaţi, membri ai U.E. - o ţară aşa insignifiantă pe hartă, dar cu anumiţi oameni minunaţi, cu tradiţii şi locuri interesante, să existe ţiganii aceia care te bat, te omoară, îţi fură mâncarea? Nu sunt rasistă, doamne fereşte, orice rasă are defectele ei şi uscăturile ei, dar noi - noi, românii - de ce stăm cu mâinile în sân când vedem bătrâni agresaţi pe stradă de o gloată de ţigani?

Se întâmpla ieri. Veneam cu mama de la biserică, fuseserăm să împărţim pentru Sâmbăta Morţilor. În faţa noastră, la vreo 50 de metri - o bătrână care abia mergea ţipa disperată la nişte rromni - că de, au curajul să ne impună să îi strigăm aşa.
Pe moment nu ştiam ce se întâmplă. Dar, deodată, m-am trezit la realitate. Gloata îi furase o sacoşă în care, probabil, se afla împărţeală - ce mai primise şi ea de la oameni. Nesimţiţii i-au luat sacoşa fără nicio durere în cur, şi au pus-o şmecheri în portbagajul unei maşini scumpe. În portbagaj - ce să vezi? Sacoşe pline cu mâncare. 5 sacoşe foarte mari, pline cu mâncare.

Şi acum vin eu, un pui de om, şi te întreb pe tine - cum se poate ca într-o ţară democrată, fost comunistă, să existe astfel de oameni? De ce în 2010, când ţiganii au ditamai castelele la marginea Bucureştiului, totuşi aceştia fură? De ce? Lămuriţi-mă şi pe mine.

A fi sau a nu fi...

...un prieten adevărat. Simt nevoia să o spun. Urăsc prietenii falşi. Nu am nevoie de ei, am o grămadă. Dacă aş primi câte un bănuţ pentru fiecare prieten fals, cred că aş deveni bogată.

Prea multe sunt prietenele care spun "vaai,cât de bună prietenă eşti" ca mai apoi să ştiu că ele o spun doar pentru interese personale.

De aceea prefer să nu am legături cu persoanele de prin Bucureşti, unde sunt 70% numai piţipoance şi cocalari. Pentru că ştiu cât de false sunt unele persoane şi pentru că ştiu cât de mult doare cât afli că cineva te-a folosit. În privinţa asta, am un al şaselea simţ foarte dezvoltat.

În schimb, am prietene adevărate răspândite în colţurile ţărişoarei, cum ar fi: Turda, Botoşani, Călăraşi, Brăila, ş.a.m.d.

Pe de altă parte, sunt prietenă foarte bună cu... băieţii. Da, pentru că avem multe în comun (mai puţin fotbalul şi chestii de-astea mai masculine), cum ar fi: muzica (şi eu, şi gaşca mea veselă iubim rock-ul şi în special metal-ul), ne place să râdem şi ne distrăm unii pe seama altora. Cred că sunt prietenă cu cel puţin 6 băieţi de la mine din clasă.

Şi prefer să rămân aşa. Nu mă voi schimba niciodată ca să fiu plăcută de nişte fiinţe false.